“Telenovela” Metro Exodus continuă: proteste, ameninţări şi dezminţiri

Autor: Cosmin Aionita | 04.02.2019
“Telenovela” Metro Exodus continuă: proteste, ameninţări şi dezminţiri

Vestea de ultim moment conform căreia versiunea de PC a jocului Metro Exodus urmează să fie lansată în exclusivitate prin intermediul noului Epic Games Store nu a fost primită tocmai bine de către o bună parte din public. Au existat numeroase voci care au acuzat producătorii şi publisher-ul şi au afirmat că preferă să mai aştepte încă un an, până când perioada de exclusivitate va expira, pentru a achiziţiona jocul prin metoda preferată, de pe Steam.

Mai mult, un angajat al celor de la 4A Games (studioul responsabil pentru seria Metro) a publicat, prin intermediul unui forum, un mesaj acid la adresa celor care critică decizia de a migra Metro Exodus către Epic Games Store, ameninţând că, dacă jocul nu se vinde bine prin intermediul acestui serviciu de distribuţie, viitoarele titluri ale seriei nici măcar nu vor mai fi lansate pentru PC.

În concluzie, prin intermediul conturilor de social media oficiale, atât studioul 4A Games, cât şi publisher-ul Deep Silver (un label al companiei Koch Media) au lămurit situaţia: decizia de a publica versiunea de PC a jocului Metro Exodus exclusiv prin intermediul Epic Games Store a aparţinut, în întregime, publisher-ului. Conform declaraţiei, hotărârea a fost luată pentru a obţine condiţii financiare mai bune (n.r. decât pe Steam), fondurile astfel rezultate urmând să fie investite în studioul 4A Games şi în viitorul seriei Metro.

Mai mult, ambele entităţi au ţinut să menţioneze că opinia exprimată de angajatul frustrat al studioului nu coincide cu poziţia oficială a celor de la 4A Games şi Deep Silver (Koch Media). Publisher-ul are toate intenţiile ca seria să continue, iar o versiune pentru PC a unui eventual joc nou va sta mereu la baza acestor planuri.

În mijlocul acestui “iureş”, a fost lansat şi un nou trailer extins pentru Metro Exodus, trecut în mare parte neobservat, însă plin de secvenţe noi de gameplay, precum şi de numeroase detalii despre cum se va desfăşura jocul celor de la 4A Games. Îl puteţi viziona un pic mai jos.

Metro Exodus va fi lansat pe 15 februarie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.