Prey va putea fi jucat cu un personaj principal feminin

Autor: Cosmin Aionita | 11.10.2016
Prey va putea fi jucat cu un personaj principal feminin

Încă de la debutul de gameplay a noului joc Prey, Bethesda şi Arkane Studios au promis că Morgan Yu, figura centrală a jocului, va putea fi atât bărbat, cât şi femeie, după dorinţa celui care joacă. Mai mult, a fost lansat un nou trailer pentru Prey, similar cu cel iniţial, prezentat însă din perspectiva unui personaj principal feminin.

Cei de la Arkane Studios îşi doresc să spună o poveste captivantă, condimentată de elemente de horror psihologic: acţiunea din Prey va avea loc pe Talos I, o staţie spaţială ce orbitează în jurul Lunii în anul 2032.

Aflată în postura cobaiului implicat într-un experiment ce-şi propune alterarea comportamentului uman, Morgan Yu, figura centrală a jocului, trebuie să supravieţuiască haosului ce se instaurează odată ce o formă de viaţă extraterestră (Typhon) reuşeşte să evadeze din mediul izolat unde era studiată. Explorând Talos I, aceasta va afla mai multe detalii despre propriul său trecut dar şi despre noile sale abilităţi paranormale.

Prey este realizat folosind motorul grafic CryEngine şi urmează să fie lansat în cursul anului 2017, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Prey