Rise of The Tomb Raider – gameplay şi imagini noi

Autor: Cosmin Aionita | 25.09.2015
Rise of The Tomb Raider – gameplay şi imagini noi

În urma unui eveniment de preview organizat de Microsoft pentru Rise of The Tomb Raider, şi-au făcut apariţia noi secvenţe de gameplay din jocul celor de la Crystal Dynamics. Este vorba de acelaşi segment de joc din clipul de acum câteva zile (eliminat de pe YouTube între timp), prezentat acum însă la o calitate mult mai bună. De asemenea, mai jos puteţi admira şi imagini noi din viitoarea aventură a Larei Croft.

Rise of The Tomb Raider va avea două medii de joc open world, dintre care unul va fi Siberia, iar producătorii promit puzzle-uri mult mai numeroase şi complexe decât în titlul anterior. Eroina Lara Croft va fi capabilă să urce în copaci, să înoate, să se ascundă în vegetaţie, să mânuiască mai multe arme de acelaşi tip sau să-şi facă pierdută urma dacă a fost deja detectată de inamici.

Rise of The Tomb Raider va fi lansat, pentru Xbox One şi Xbox 360, pe 10 noiembrie 2015. Versiunea pentru PC va fi lansată în prima parte a anului 2016 (în variante pentru Windows 10 şi pentru Steam), în timp ce Rise of The Tomb Raider pentru PlayStation 4 este programat pentru sezonul sărbătorilor de iarnă din 2016.

Rise of The Tomb Raider

Rise of The Tomb RaiderRise of The Tomb Raider

Rise of The Tomb RaiderRise of The Tomb Raider